Mulți oameni asociază obezitatea doar cu aspectul fizic sau cu numărul de kilograme afișat de cântar. Dacă analizele sunt încă în limite normale și nu există simptome importante, apare întrebarea firească: „Chiar este o problemă atât de mare?” În realitate, răspunsul este da. Obezitatea nu mai este considerată de mult timp o simplă consecință a alimentației excesive sau a lipsei de voință. Astăzi, este recunoscută de Organizația Mondială a Sănătății și de toate societățile medicale importante ca o BOALĂ CRONICĂ, COMPLEXĂ, NEURO-HORMONALĂ, caracterizată prin acumularea excesivă de țesut adipos, suficientă pentru a afecta sănătatea și speranța de viață.
Mai mult decât atât, țesutul adipos nu este doar un depozit de energie. El funcționează ca un adevărat organ endocrin, secretând hormoni și substanțe inflamatorii care influențează (negativ) metabolismul, apetitul, tensiunea arterială, sensibilitatea la insulină și funcționarea aproape tuturor organelor.
Din acest motiv, obezitatea este asociată cu un risc crescut pentru peste 220 de boli, iar efectele sale apar cu mult înainte ca analizele uzuale să devină anormale.
Ce înseamnă, de fapt, obezitatea
Mulți oameni cred că obezitatea înseamnă pur și simplu prea multe kilograme.
În realitate, diagnosticul este mult mai complex. Obezitatea reprezintă excesul de țesut adipos care afectează funcționarea normală a organismului și crește riscul de boală și deces prematur. De aceea, doi oameni care cântăresc exact la fel pot avea riscuri complet diferite pentru sănătate. Tratăm excesul de grăsime și consecințele pe care acesta le produce asupra organismului.
Cum se stabilește diagnosticul
Primul instrument utilizat este indicele de masă corporală (IMC), calculat prin împărțirea greutății, exprimată în kilograme, la pătratul înălțimii, exprimată în metri.
Un IMC între 18,5 și 24,9 kg/m² este considerat normal.
Între 25 și 29,9 kg/m² vorbim despre suprapondere.
Obezitatea începe de la un IMC de 30 kg/m² și este împărțită în trei grade. Gradul I corespunde unui IMC între 30 și 34,9 kg/m², gradul II între 35 și 39,9 kg/m², iar gradul III, numit și obezitate severă sau morbidă, este definit printr-un IMC de cel puțin 40 kg/m².
Totuși, IMC-ul are limite importante. El nu poate diferenția masa musculară de masa grasă și nu ne spune unde este localizată grăsimea din organism. Din acest motiv, două persoane cu același IMC pot avea riscuri cardiovasculare complet diferite.
De ce contează atât de mult locul unde este depozitată grăsimea
Nu toată grăsimea este la fel. Grăsimea situată sub piele este, în general, mai puțin periculoasă decât grăsimea viscerală, care înconjoară ficatul, pancreasul, rinichii și celelalte organe abdominale. Aceasta produce un nivel crescut de inflamație cronică, favorizează rezistența la insulină, crește tensiunea arterială și accelerează procesul de ateroscleroză. Din acest motiv, circumferința taliei reprezintă o informație extrem de importantă. Un abdomen proeminent nu este doar o problemă estetică. Poate reprezenta un semnal de alarmă pentru sănătatea metabolică și cardiovasculară.
Pot fi slab și totuși să am prea multă grăsime
Există un concept despre care se vorbește din ce în ce mai mult în medicina modernă: TOFI (Thin Outside, Fat Inside). Acesta descrie persoanele care au o greutate aparent normală, însă acumulează cantități importante de grăsime viscerală în jurul organelor interne. La exterior, ele par sănătoase. În interior, însă, riscul pentru diabet zaharat, boală cardiovasculară, steatoză hepatică și alte complicații poate fi similar cu cel al unei persoane cu obezitate evidentă.
Acesta este unul dintre motivele pentru care simpla urcare pe cântar nu este suficientă. Compoziția corporală este adesea mult mai importantă decât greutatea în sine.
Există și alte forme de obezitate
O formă din ce în ce mai frecventă este obezitatea sarcopenică. Aceasta apare atunci când excesul de grăsime se asociază cu pierderea masei și a forței musculare. Persoana poate avea o greutate relativ stabilă, însă organismul devine progresiv mai slab, iar metabolismul încetinește. Acest tip de obezitate este întâlnit frecvent la persoanele în vârstă, după menopauză sau după cure repetate de slăbire. Din acest motiv, obiectivul tratamentului nu este doar scăderea kilogramelor, ci păstrarea masei musculare.
Ce boli poate provoca obezitatea
Obezitatea afectează aproape toate organele organismului. Riscul de hipertensiune arterială, infarct miocardic, accident vascular cerebral și insuficiență cardiacă crește semnificativ. Este principala cauză de diabet zaharat de tip 2 și favorizează apariția steatozei hepatice, bolii cronice de rinichi și apneei obstructive în somn. Crește riscul pentru numeroase tipuri de cancer, inclusiv cancer de sân, endometru, colon, esofag, ficat, pancreas și rinichi.
Favorizează artroza prin suprasolicitarea articulațiilor, contribuie la infertilitate, sindromul ovarelor polichistice și disfuncția erectilă și este asociată cu depresia, anxietatea și declinul cognitiv. În total, obezitatea este implicată în apariția a peste 220 de afecțiuni.
Mulți pacienți au glicemia, colesterolul și tensiunea arterială încă în limite normale, însă excesul de grăsime viscerală produce deja inflamație și modificări metabolice care nu sunt întotdeauna vizibile la analizele uzuale. Boala începe cu mult înainte ca rezultatele să devină anormale. Acesta este motivul pentru care prevenția este mult mai eficientă decât tratamentul complicațiilor.
De ce este atât de greu să slăbim
Mulți oameni cred că este suficient să mănânce mai puțin. Din păcate, organismul funcționează mult mai complex. Atunci când pierdeți în greutate, corpul încearcă să recâștige kilogramele pierdute. Apetitul crește, senzația de sațietate scade, iar consumul de energie se reduce. Aceste mecanisme sunt controlate de hormoni și de centre nervoase din creier și reprezintă unul dintre motivele pentru care obezitatea este considerată o boală neuro-hormonală. Nu este o problemă de caracter și nici o lipsă de voință. Este o boală care necesită tratament pe termen lung, la fel ca hipertensiunea arterială sau diabetul zaharat.
Nu toți pacienții au nevoie de medicamente
Tratamentul este întotdeauna individualizat. Alimentația echilibrată, activitatea fizică regulată, somnul suficient și gestionarea stresului reprezintă baza oricărui plan terapeutic. Totuși, pentru numeroși pacienți, aceste măsuri nu sunt suficiente. În funcție de indicele de masă corporală, de circumferința abdominală și de bolile asociate, medicul poate recomanda tratament medicamentos sau, în anumite situații, chirurgie bariatrică. Scopul nu este doar reducerea greutății. Scopul este reducerea riscului de diabet, infarct, accident vascular cerebral, cancer și deces prematur.
Obezitatea este o boală cronică, complexă și neuro-hormonală, nu o lipsă de voință. Greutatea nu spune întotdeauna întreaga poveste. Distribuția grăsimii și compoziția corporală sunt la fel de importante. Puteți avea analize normale și totuși un risc crescut pentru numeroase boli. Excesul de țesut adipos este asociat cu peste 220 de afecțiuni și afectează aproape toate organele organismului. Tratamentul obezității înseamnă prevenirea bolilor și prelungirea vieții sănătoase. Scopul este să reduceți riscul de infarct, accident vascular cerebral, diabet, cancer și alte complicații care pot apărea în timp.
Obezitatea este o boală tratabilă. Cu cât este diagnosticată și abordată mai devreme, cu atât șansele de a preveni complicațiile sunt mai mari.
Articol cu caracter informativ. Informațiile prezentate nu înlocuiesc consultul medical de specialitate cardiologică.
Referințe
- European Association for the Study of Obesity (EASO). Framework for the Diagnosis, Staging and Management of Obesity in Adults, 2025.
- The Lancet Diabetes & Endocrinology Commission on Clinical Obesity, 2025.
- American Diabetes Association. Standards of Care in Diabetes 2026.
- European Society of Cardiology Guidelines on Cardiovascular Disease Prevention.
- WHO Obesity and Overweight Fact Sheet.
