„Avem aceeași greutate. De ce medicul spune că unul dintre noi are obezitate, iar celălalt nu?” Întâlnesc des acest tip de întrebare. Pacienții devin confuzi cu privire la acest aspect. Imaginați-vă doi bărbați de 45 de ani. Amândoi au 1,75 metri înălțime și cântăresc 85 de kilograme. Dacă ne uităm doar la cântar, am spune că sunt aproape identici. În realitate, unul dintre ei face sport regulat, are o masă musculară bine dezvoltată, puțină grăsime viscerală și un risc cardiovascular scăzut. Celălalt are hipertensiune arterială, diabet zaharat, ficat gras și o cantitate mare de grăsime acumulată în jurul organelor interne. Dacă doriți, ca în comparația din copilărie, comparăm un kilogram de fân un kilogram de metal. Au aceeași greutate. Dar nu au aceeași sănătate. Acesta este motivul pentru care medicina modernă nu mai privește doar cântarul. Astăzi, încercăm să înțelegem ce se află în spatele kilogramelor și cum este alcătuit organismul fiecărei persoane.
Cântarul nu e suficient pentru a evalua sănătatea
Cântarul ne spune doar cât cântărim. El nu poate diferenția mușchii de grăsime, nu poate aprecia cantitatea de apă din organism și, mai ales, nu ne spune unde este depozitată grăsimea. Două persoane pot avea aceeași greutate, însă una poate avea o cantitate mare de masă musculară, iar cealaltă o cantitate mare de țesut adipos. Din punct de vedere metabolic și cardiovascular, diferența dintre ele este enormă. Din acest motiv, în ultimii ani, medicina obezității s-a schimbat semnificativ.
Astăzi evaluăm compoziția corporală, distribuția țesutului adipos și impactul acestuia asupra sănătății.
Ce este indicele de masă corporală
Indicele de masă corporală, cunoscut sub denumirea de IMC, reprezintă raportul dintre greutate și pătratul înălțimii. De zeci de ani, acesta este folosit pentru evaluarea excesului ponderal și a obezității.
Un IMC între 18,5 și 24,9 kg/m² este considerat normal, între 25 și 29,9 kg/m² definește supraponderea, iar un IMC de cel puțin 30 kg/m² definește obezitatea. IMC-ul este un instrument foarte util pentru screening, însă are limite importante. El nu poate face diferența dintre masa musculară și masa grasă. Un sportiv de performanță poate avea un IMC care îl încadrează în categoria obezității, deși procentul său de grăsime corporală este foarte redus. În schimb, o persoană aparent suplă poate avea un IMC normal și, totuși, o cantitate excesivă de grăsime viscerală și un risc metabolic crescut.
Din acest motiv, cele mai recente documente internaționale subliniază că diagnosticul obezității nu ar trebui să se bazeze exclusiv pe IMC.
De ce contează atât de mult locul unde este depozitată grăsimea
Nu toată grăsimea este la fel. Grăsimea aflată imediat sub piele este, în general, mai puțin periculoasă decât grăsimea viscerală, localizată în jurul ficatului, pancreasului, rinichilor, intestinelor și chiar în jurul inimii. Această grăsime viscerală este extrem de activă din punct de vedere metabolic. Ea produce numeroase substanțe inflamatorii, modifică răspunsul organismului la insulină, favorizează creșterea tensiunii arteriale și accelerează procesul de ateroscleroză. Cu alte cuvinte, excesul de grăsime viscerală contribuie direct la apariția infarctului miocardic, accidentului vascular cerebral, diabetului zaharat de tip 2, steatozei hepatice și bolii cronice de rinichi. Din acest motiv, doi oameni cu aceeași greutate pot avea riscuri complet diferite.
De ce măsoară medicul circumferința taliei
Uneori, un banal taliometru oferă informații pe care cântarul nu le poate arăta.
Circumferința taliei reflectă, într-o anumită măsură, cantitatea de grăsime viscerală. O talie crescută este asociată cu un risc mai mare de diabet zaharat, boli cardiovasculare și mortalitate, chiar și la persoane care au un IMC aparent normal. Din acest motiv, circumferința abdominală este inclusă astăzi în evaluarea clinică a pacientului cu exces ponderal.
Poți fi slab și totuși să ai obezitate
Surprinzător, așa este. Există un concept cunoscut sub numele de TOFI, abreviere de la expresia din limba engleză Thin Outside, Fat Inside.
Acesta descrie persoanele care au o greutate aparent normală, însă acumulează cantități importante de grăsime în jurul organelor interne.
La exterior, ele par sănătoase. La interior, însă, organismul poate prezenta deja modificări metabolice importante. Aceste persoane pot dezvolta diabet zaharat, hipertensiune arterială, steatoză hepatică sau boală cardiovasculară, în ciuda faptului că nu sunt considerate obeze după criteriile clasice.
Acesta este unul dintre motivele pentru care simpla privire în oglindă sau urcarea pe cântar nu sunt suficiente pentru evaluarea sănătății.
De ce este atât de importantă masa musculară
Atunci când vorbim despre greutate, majoritatea oamenilor se gândesc doar la grăsime. În realitate, masa musculară este unul dintre cei mai importanți predictori ai sănătății și longevității. Mușchiul reprezintă principalul consumator de glucoză din organism și joacă un rol esențial în menținerea metabolismului. Persoanele cu o masă musculară bine dezvoltată au, în general, un risc mai mic de diabet, o mobilitate mai bună și o speranță de viață mai mare. Din acest motiv, obiectivul tratamentului obezității nu este doar scăderea kilogramelor, ci reducerea țesutului adipos cu păstrarea sau chiar creșterea masei musculare.
Ce este obezitatea sarcopenică
O altă situație din ce în ce mai frecvent întâlnită este obezitatea sarcopenică.
Aceasta apare atunci când excesul de grăsime se asociază cu pierderea masei și forței musculare. Este întâlnită mai ales la persoanele în vârstă, după menopauză sau după cure repetate de slăbire. Pe cântar, greutatea poate părea acceptabilă. În realitate, procentul de grăsime este crescut, iar masa musculară este insuficientă. Această combinație se asociază cu un risc crescut de căderi, fracturi, diabet zaharat, boli cardiovasculare și mortalitate.
Ce ne arată analiza compoziției corporale
În ultimii ani, analiza compoziției corporale a devenit o investigație extrem de utilă. Dispozitive de cuantificare a compoziției corporale permit estimarea masei musculare, procentului de grăsime corporală, distribuției țesutului adipos, cantității de apă din organism și, indirect, a grăsimii viscerale.
Aceste informații ajută la construirea unui plan terapeutic mult mai precis.
Uneori, obiectivul pacientului nu este să piardă zece kilograme. Poate că trebuie să piardă doar șase kilograme de grăsime, dar să câștige două kilograme de masă musculară. Cântarul va arăta o schimbare modestă.
Organismul, însă, va fi mult mai sănătos.
Cum definesc astăzi specialiștii obezitatea
Una dintre cele mai importante schimbări din ultimii ani a fost propusă de Comisia Lancet pentru Obezitate. Specialiștii recomandă să nu mai privim obezitatea exclusiv prin prisma IMC-ului, ci și prin consecințele pe care excesul de țesut adipos le produce asupra organismului. Astfel, este descrisă obezitatea preclinică, situație în care există un exces de țesut adipos, dar încă nu au apărut afectări evidente ale organelor. Persoana poate avea analize normale și se poate simți perfect sănătoasă, însă riscul de progresie către complicații este crescut. În schimb, obezitatea clinică reprezintă stadiul în care excesul de țesut adipos produce deja afectarea funcției organelor sau limitări funcționale. Pot apărea afecțiuni precum diabetul zaharat de tip 2, hipertensiunea arterială, steatoza hepatică („ficatul gras”), apneea obstructivă în somn (popular cunoscută ca “sforăit”), insuficiența cardiacă, artroza, infertilitatea și multe alte complicații. Această abordare schimbă complet perspectiva asupra bolii. Nu mai tratăm doar un număr afișat pe cântar, ci impactul biologic al excesului de țesut adipos asupra organismului.
De ce doi oameni cu aceeași greutate pot avea speranțe de viață diferite
Sănătatea nu este determinată doar de greutate. Contează unde este depozitată grăsimea, câtă masă musculară avem, dar și nivelul de inflamație din organism. De asemenea, sunt esențiale condiția fizică, alimentația, somnul, activitatea fizică, predispoziția genetică și prezența altor boli. Toți acești factori influențează riscul cardiovascular și speranța de viață mult mai mult decât simplul număr de kilograme.
Două persoane cu aceeași greutate nu au neapărat aceeași sănătate. Indicele de masă corporală este util, dar nu spune întreaga poveste. Grăsimea viscerală este mult mai periculoasă decât grăsimea aflată sub piele. O persoană poate avea o greutate normală și, totuși, un risc metabolic crescut, fenomen cunoscut sub numele de TOFI. Masa musculară reprezintă unul dintre cei mai importanți predictori ai sănătății și longevității. În medicina modernă, evaluăm nu doar câte kilograme are un pacient, ci și compoziția corporală și efectele excesului de țesut adipos asupra întregului organism. Scopul nu este doar să slăbești, ci să reduci grăsimea care îți pune sănătatea în pericol, să păstrezi masa musculară și să previi bolile care pot apărea peste ani. Cea mai importantă schimbare e cea care are loc în interiorul organismului.
Articol cu caracter informativ. Informațiile prezentate nu înlocuiesc consultul medical de specialitate cardiologică.
Referințe
- Rubino F, et al. The Lancet Commission on Clinical Obesity. The Lancet Diabetes & Endocrinology. 2025.
- European Association for the Study of Obesity (EASO). Framework for the Diagnosis, Staging and Management of Obesity in Adults. 2025.
- American Diabetes Association. Standards of Care in Diabetes—2026.
- European Society of Cardiology. Guidelines on Cardiovascular Disease Prevention in Clinical Practice.
- World Obesity Federation. Global Obesity Position Statement.





