Sănătatea copilului este fundamentul longevității. La AZEENA Longevity Institute, pediatria înseamnă mai mult decât tratarea bolii – înseamnă însoțirea copilului și a familiei sale de la primele zile de viață până la adolescență, cu o abordare integrată, preventivă și personalizată. O echipă multidisciplinară de specialiști acoperă toate nevoile medicale ale copilului – de la monitorizarea creșterii și dezvoltării, până la patologii complexe – într-un mediu cald, sigur și adaptat vârstei.

Ecografie transfontanelară
Investigație imagistică neinvazivă și neiradiantă utilizată la sugar pentru evaluarea structurilor cerebrale prin fontanela anterioară, utilă în screeningul și monitorizarea situațiilor neurologice
Ecografie cardiacă (ecocardiografie)
Evaluarea anatomiei și funcției inimii: cavități cardiace, valve, fluxuri sanguine și modificări structurale sau funcționale
Ecografie de șold
Screening al displaziei de dezvoltare a șoldului la sugar, cu rol în identificarea precoce a modificărilor care necesită monitorizare sau intervenție
Ecografie abdominală
Evaluarea neiradiantă a organelor abdominale: ficat, colecist, pancreas, splină, rinichi și alte structuri, în funcție de contextul clinic
Ecografie reno-urinară
Evaluarea rinichilor și a tractului reno-urinar, indicată în infecții urinare recurente, malformații sau alte modificări ce necesită clarificare
DEXA
Evaluarea densității minerale osoase și a compoziției corporale, utilă în monitorizarea sănătății osoase și a dezechilibrelor nutriționale sau metabolice
EKG (electrocardiogramă)
Înregistrarea activității electrice a inimii, utilă în evaluarea ritmului cardiac și orientarea diagnostică
Holter EKG (24h)
Monitorizare continuă a ritmului cardiac pe durata activităților obișnuite, utilă în evaluarea palpitațiilor, aritmiilor sau simptomelor episodice
Holter TA (24h)
Monitorizarea ambulatorie a tensiunii arteriale pe 24 de ore, pentru un profil tensional complet
Spirometrie
Test de funcție pulmonară pentru evaluarea capacității respiratorii, util în tuse recurentă, wheezing, astm bronșic sau alte simptome respiratorii persistente
VO₂peak / VO₂max
Test de efort pentru evaluarea capacității cardio-respiratorii și a toleranței la efort, util la copilul activ sau sportiv
Pulsoximetrie
Măsurarea neinvazivă a saturației oxigenului și a pulsului periferic, pentru evaluarea rapidă a statusului respirator și circulator
InBody
Analiză a compoziției corporale pentru aprecierea distribuției masei corporale și monitorizarea progresului în programele de nutriție și mișcare
Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență posibilă. De asemenea, ne permit să analizăm comportamentul utilizatorilor pentru a îmbunătăți constant site-ul web pentru dvs.